Regulament Pedală în Bănie  2026        

Ciclism și alergare

Sfatul nostru

Având în vedere specificul competiției, care include probe de ciclism și alergare pe teren accidentat, recomandăm participanților să ia în calcul încheierea unei asigurări împotriva accidentelor care pot apărea pe durata evenimentului.

Organizatorul concursului

Organizatorul concursului este Ride Racing Team Ciclism Craiova, cu sediul în Craiova, Str. Viitorului, nr. 1, CUI: 39226136.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricare dintre condițiile stabilite în prezentul regulament, pe durata desfășurării evenimentului, din motive întemeiate. Orice modificare va fi comunicată publicului în timp util.

Locul și durata desfășurării concursului

Pedală în Bănie 2026 este un concurs de ciclism Cross-Country Marathon și alergare trail, care se va desfășura în județul Dolj.

Proba de ciclism va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2026, iar proba de alergare va avea loc duminică, 14 iunie 2026.

Startul și finish-ul competiției vor fi în localitatea Palilula, județul Dolj, pe pajiștea comunală.

Startul probelor va avea loc la ora 10:00.

Locație Google:
https://maps.app.goo.gl/QQaaUAkW4GyBqiLh8

Condiții de participare

Participanții cu vârsta sub 18 ani trebuie să prezinte, în ziua ridicării pachetului de concurs, acordul scris al părinților sau al reprezentantului legal, cu excepția sportivilor legitimați la categoriile cadeți și juniori.

Neprezentarea acordului atrage imposibilitatea participării minorului la competiție.

Participanții cu vârsta de peste 18 ani, precum și cadeții și juniorii legitimați, trebuie să prezinte, la ridicarea pachetului, declarația pe propria răspundere.

Fiecare participant își asumă responsabilitatea pentru starea sa de sănătate și pentru capacitatea de a participa la proba aleasă.

Pe toată durata competiției, participanții trebuie să respecte regulile de fair-play, indicațiile organizatorilor și traseul oficial marcat.

Echipament obligatoriu

Este obligatoriu ca participanții la toate probele să poarte numărul de concurs pe întreaga durată a competiției.

Numărul de concurs va fi oferit de organizatori și trebuie purtat astfel încât să fie vizibil pe tot parcursul probei.

Ciclism

Casca de ciclism este obligatorie pentru toate categoriile de concurenți, atât în timpul competiției, cât și în timpul turelor de recunoaștere.

Sunt permise numai bicicletele de tip mountain bike, cu roți de 26, 27,5 sau 29, aflate în stare bună de funcționare.

Bicicletele folosite în cadrul competiției Pedală în Bănie trebuie să fie propulsate exclusiv prin forță umană.

Participarea cu biciclete electrice este permisă doar la categoria E-Bike Race.

Numerele de concurs vor fi montate pe bicicletă, în față, și nu vor fi îndepărtate decât după trecerea liniei de sosire sau în caz de abandon.

Concurenții pot repara sau înlocui orice piesă, cu excepția cadrului.

Schimbarea bicicletei nu este permisă. Concurenții trebuie să treacă linia de sosire cu același cadru și același număr pe ghidon.

În cazul unei pene, al unei defecțiuni sau al unei opriri, concurentul este obligat să elibereze traseul pentru a evita accidentările și să remedieze problema într-un loc sigur.

Recomandări

Ciclism

  • camere de schimb, petice, pompă și scule;
  • ochelari de ciclism;
  • mănuși de ciclism;
  • pantaloni cu bazon.

Alergare

Alergătorilor care optează pentru probele de 14 km și 24 km li se recomandă să aibă asupra lor, pe durata cursei, o rezervă de apă de minimum 0,5 l, precum și minimum un gel sau baton energizant.

Se recomandă utilizarea încălțămintei de trail running și a îmbrăcămintei adaptate condițiilor meteo.

Generale

  • jachetă impermeabilă;
  • telefon mobil;
  • bidoane cu apă, de preferat fixate la îndemână în suportul/suporturile de pe bicicletă, sau rucsac cu kit de hidratare inclus.

Participanții la traseul lung, precum și copiii cu vârste între 11 și 18 ani care participă la traseul scurt de ciclism, trebuie să aibă un nivel mediu de pregătire, traseele nefiind recomandate începătorilor.

Categorii de concurs

Competiția de ciclism MTB – XC

Traseul lung — Cursa Maraton: 43 km

Feminin

Elite, cu licență Elite sau U23;

19 ani+, cu sau fără licență.

Masculin

Elite, cu licență Elite sau U23;

19–29 ani, cu sau fără licență;

Master 1, 30–39 ani, cu sau fără licență;

Master 2, 40–49 ani, cu sau fără licență;

Master 3, 50+ ani, cu sau fără licență.

Traseul scurt — Cursa Race: 24 km

Feminin

Copii 11–12 ani, însoțiți de un părinte;

13–14 ani, cadeți;

15–18 ani, cu sau fără licență;

19–29 ani, cu sau fără licență;

30–39 ani, cu sau fără licență;

40–49 ani, cu sau fără licență;

50+ ani, cu sau fără licență.

Masculin

Copii 11–12 ani, însoțiți de un părinte;

Copii 13–14 ani;

Cadeți 15–18 ani, cu sau fără licență;

19–29 ani, cu sau fără licență;

30–39 ani, cu sau fără licență;

40–49 ani, cu sau fără licență;

50+ ani, cu sau fără licență.

E-Bike Race

Feminin

18+ ani.

Masculin

18+ ani.

Traseul Family — 3 km

Copii 3–10 ani;

categorie open, necompetițională;

participarea este permisă doar cu însoțitor.

Competiția de alergare

Semi-Maraton — 24 km

Feminin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Masculin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Cros — 14 km

Feminin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Masculin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Cros — 3 km

Feminin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Masculin

16–29 ani;

30–39 ani;

40–49 ani;

50+ ani.

Traseul Family — 600 m

Copii 3–15 ani;

categorie open, necompetițională;

Participarea este permisă doar cu însoțitor.

O bicicletă E-MTB / Pedelec reprezintă o bicicletă hibrid alimentată de două surse de energie: motorul electric și ciclistul care pedalează. Motorul oferă asistență doar în timpul pedalării, până la o viteză maximă de 25 km/h. Este permisă asistarea fără pedalare, în modul walk, până la o viteză maximă de 6 km/h.

Cicliștii înscriși la categoria E-Bike Race au voie să participe numai la Traseul Lung.

Concurenții vor folosi pe toată durata competiției o singură bicicletă, precum și bateria instalată pe aceasta. Înlocuirea bicicletei sau a bateriei pe durata concursului atrage descalificarea.

Concurentul se va prezenta cu 30 de minute înainte de start la standul RideShop pentru verificarea și sigilarea bicicletei și a bateriei. După terminarea concursului, acesta se va prezenta din nou pentru validarea rezultatului.

Alte mențiuni

Vârsta se calculează în funcție de anul nașterii.

Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza înscrierea unui participant în categoria solicitată, dacă acesta nu îndeplinește criteriile prevăzute în regulament.

În cazul în care la o categorie nu sunt înscriși minimum 5 participanți, categoria respectivă poate fi cumulată cu alte categorii, cu excepția categoriilor dedicate copiilor.

Concurenții profesioniști legitimați la categoriile M Elite sau M U23 în cadrul Federației Române de Ciclism și Atletism sau la structuri echivalente internaționale pot participa doar la Traseul Lung sau la Semi-Maraton.

La proba de ciclism, copiii cu vârste între 3 și 10 ani pot participa doar împreună cu un însoțitor, pe traseul Family – 3 km.

La proba de alergare, copiii cu vârste între 3 și 15 ani pot participa doar împreună cu un însoțitor,

pe traseul Family – 600 m.

Procesul de înscriere, ridicare pachet și taxe

Înscrierile online sunt deschise până la data de 1 iunie 2026, ora 12:00, sau până la epuizarea locurilor disponibile.

Participanții trebuie să completeze formularul online de înscriere.

Taxa de participare se achită în funcție de perioada în care se efectuează plata, conform informațiilor de mai jos.

Taxe de participare

În perioada 25.12.2025 – 31.03.2026

Ciclism

Adulți 19+: 170 lei

Copii 11–18 ani: 150 lei

Copii 3–10 ani: gratuit

Alergare

Adulți 19+: 170 lei

Copii 16–18 ani: 150 lei

În perioada 30.03.2026 – 30.05.2026

Ciclism

Adulți 19+: 250 lei

Copii 11–18 ani: 200 lei

Copii 3–10 ani: gratuit

Alergare

Adulți 19+: 250 lei

Copii 16–18 ani: 200 lei

Copii 3–10 ani: gratuit

Nu se fac înscrieri la fața locului.

Fiecare participant înscris va beneficia de o reducere și va putea achiziționa tricoul tehnic Pedală în Bănie la prețul de 100 lei. Tricoul achiziționat separat, fără înscriere la eveniment, are prețul de 150 lei.

Mărimile sunt unisex. Recomandăm persoanelor de sex feminin să comande o mărime mai mică decât cea purtată în mod obișnuit.

În cazul retragerii din cursă, contribuția de participare nu va fi returnată, cu excepția cazurilor în care participantul poate dovedi, prin documente medicale, incapacitatea de a participa.

Modalități de plată

Plata taxei de participare se poate face prin transfer bancar, cu cardul sau numerar, până la data de 4 iunie 2026, în limita locurilor disponibile.

Ridicarea pachetului și a numărului de concurs

La ridicarea pachetului de înscriere, participanții trebuie să prezinte:

  • cartea de identitate;
  • declarația pe propria răspundere;
  • acordul scris al părinților sau al reprezentantului legal, în cazul minorilor.

Detalii la telefon: 0765 441 446

Trasee

Ciclism

Traseul lung — 43 km / 900 m diferență de nivel

Start Sat Podari – Sat Palilula – Sat Bucovăț – Finish Sat Podari

Acest traseu este recomandat doar cicliștilor pregătiți, gradul de dificultate fiind mediu.

Limită de timp: ora 15:00, la punctul de finish.

Traseul scurt — 24 km / 500 m diferență de nivel

Start Sat Palilula – Sat Podari – Finish Sat Podari

Limită de timp: ora 15:00, la punctul de finish.

Traseu Family — 3 km

Poiana Sat Podari

Alergare

Semi-Maraton — 24 km / 400 m diferență de nivel

Start Sat Podari – Sat Palilula – Finish Sat Podari

Limită de timp: ora 15:00, la punctul de finish.

Cros — 14 km / 300 m diferență de nivel

Start Sat Podari – Sat Palilula – Finish Sat Podari

Ștafetă — 3 km

Poiana Sat Podari

Family — 600 m

Poiana Sat Podari

Startul

Startul competiției de ciclism se va da pe 13 iunie 2026, începând cu ora 10:00, în Sat Podari.

Startul competiției de atletism se va da pe 14 iunie 2026, începând cu ora 10:00, în Sat Podari.

Marcajul

Marcajul traseului se va face pe copaci, pietre sau pe sol, cu bandă de marcaj KTM, CST, RURIS, de culoare galbenă sau portocalie, precum și cu bandă alb-roșu sau KELLYS pentru închiderile de traseu.

Responsabilități

Responsabilitățile organizatorului

Organizatorul:

  • asigură pachetul de start pentru concurenți;
  • asigură siguranța concurenților în zona de start/finish, conform reglementărilor autorităților;
  • asigură traseul de concurs marcat corespunzător;
  • asigură punctele de hidratare și verificare;
  • asigură premii în produse și medalii;
  • asigură amplasarea punctelor de control pe parcursul traseului;
  • asigură verificarea respectării traseului și a ordinii de sosire a concurenților;
  • asigură sosirea cronometrată cu sistem de chip-uri;
  • asigură siguranța la start și finish;
  • asigură suport medical;
  • asigură o medalie pentru fiecare finalist;
  • asigură desfășurarea ședinței tehnice înaintea concursului.

Organizatorul este exonerat de răspundere dacă, în timpul cursei, publicul deteriorează marcajele de ghidare.

În condiții meteo nefavorabile, organizatorul poate decide oprirea, amânarea, anularea competiției sau modificarea traseului.

Responsabilitățile participantului

Participantul:

  • participă la competiție pe propria răspundere;
  • este obligat să poarte chip-ul primit la ridicarea pachetului și la validarea înscrierii;
  • în cazul pierderii chip-ului de concurs în timpul cursei, nu va putea fi încadrat în clasament;
  • este obligat să urmeze îndrumările coordonatorilor de traseu;
  • în zonele în care nu există coordonatori de traseu, trebuie să manifeste prudență, să respecte traseul marcat și să nu îl scurteze;
  • la depășire, are obligația să anunțe concurentul din față asupra părții pe care urmează să îl depășească;
  • pe potecile înguste, concurentul din față are obligația să nu șicaneze și să permită depășirea celui din spate, dacă acesta este mai rapid;
  • în cazul producerii unui accident sau al unei pagube materiale, participantul nu poate solicita daune morale sau materiale organizatorului, renunțând, prin înscriere, la orice drept de a solicita despăgubiri ulterioare;
  • trebuie să cunoască regulamentul și să participe la ședința tehnică;
  • trebuie să trateze cu atenție informațiile comunicate de organizatori în cadrul ședinței tehnice, acestea fiind considerate informații oficiale, chiar dacă nu sunt redactate în prezentul regulament;
  • în cazul constatării unui accident, este obligat să îl raporteze la următorul punct de control sau să sune la numărul de urgență afișat pe numărul de concurs ori la 112;
  • este obligat să respecte regulile de protecție a mediului înconjurător;
  • în caz de abandon tehnic sau descalificare, este obligat să își transporte bicicleta la finish, cu excepția cazurilor de accidentare;
  • este obligat să protejeze și să evite eventualii spectatori sau cetățeni ajunși întâmplător pe traseu;
  • poate primi alimentare sau asistență din partea membrilor staff-ului echipei ori a persoanelor desemnate, doar în punctele de alimentare.

Condiții care atrag descalificarea

Descalificarea poate fi aplicată în următoarele situații:

  • neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea acestuia;
  • nefolosirea căștii de protecție pe durata concursului, valabil doar la ciclism;
  • comportament lipsit de fair-play și limbaj trivial față de concurenți, organizatori sau spectatori;
  • insultarea, îmbrâncirea sau șicanarea concurenților;
  • folosirea ajutoarelor din afara concursului, cum ar fi autovehicule, motociclete sau alte mijloace nepermise;
  • schimbarea bicicletei în timpul concursului, valabil doar la ciclism;
  • schimbarea numărului de concurs;
  • pierderea sau distrugerea chip-ului de cronometrare;
  • abandonarea ambalajelor sau a altor deșeuri pe traseu. Acestea pot fi lăsate doar în punctele de alimentare și în zona de sosire.

Descalificarea se poate face inclusiv după concurs, în urma analizării fotografiilor, filmărilor sau a sesizărilor fondate transmise de alți concurenți.

Scop caritabil

O parte din sumele rezultate din taxele de înscriere vor fi donate către un caz social.

Forță majoră

În cazul în care organizarea concursului este împiedicată de evenimente de forță majoră sau de condiții meteo nefavorabile, organizatorul își rezervă dreptul de a decide, după caz, amânarea, oprirea, prelungirea concursului sau modificarea traseului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament ori de câte ori este necesar.

Eventualele modificări vor fi publicate pe pagina oficială de internet a concursului Pedală în Bănie.

Retragerea din cursă

În cazul retragerii din cursă, contribuția de participare nu va fi returnată.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Prin înscrierea la concurs, participanții declară că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator.

Participarea la concursul Pedală în Bănie implică acceptul și consimțământul participanților ca datele lor personale să fie păstrate și prelucrate de Ride Racing Team Ciclism Craiova, în scopul desfășurării concursului și al comunicării informațiilor utile, atât pentru ediția curentă, cât și pentru edițiile viitoare.

Materiale foto, video și audio

Prin participarea la eveniment, participanții își dau acordul ca imaginile, înregistrările video și înregistrările audio în care apar pe parcursul desfășurării competiției să fie folosite de organizatori sau de partenerii acestora, inclusiv de partenerii media, în scopuri de comunicare și promovare a evenimentului.

ro_RORomanian